Escroc din Hânceşti, REŢINUT. Schema prin care lua bani şi bijuterii de la femei (FOTO)
Un bărbat de 47 de ani a fost reţinut, fiind bănuit de un șir de escrocherii. Acesta prin abuz de încredere a furat bani şi bijuterii de la mai multe femei, dar şi rudele acestora.
Potrivit oamenilor legii, bănuitul în timp ce se afla în apropierea autogării sau a pieţelor din oraşul Hânceşti, identifica femei în etate ce erau singure, intra în discuţii cu acestea, aflând de la ele informaţii ale rudelor lor, apoi, sub pretextul că ar fi prieten cu ele, prin abuz de încredere însuşea mijloace băneşti şi bijuterii de la acestea.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 3 ani de închisoare sau o amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale.