EŞEC! Saxan Ceadîr-Lunga a pierdut primul meci din istoria clubului jucat în cupele europene
Saxan Ceadîr-Lunga a pierdut primul meci din istoria clubului jucat în cupele europene! Formația din Găgăuzia a fost învinsă în primul tur preliminar al Ligii Europei de Apollon Limassol, scor 0-2.
În partida jucată de stadionul Zimbru, echipa cipriotă a reușit să deschidă scorul în minutul 33 după un contraatac. Joao Pedro a înscris din câțiva metri după o centrare a lui Papoulis.
Saxan a avut mai multe ocazii de a egala, însă pe cea mai mare a ratat-o în minutul 79, atunci când balonul a trecut puțin pe lângă poartă după șutul periculos al lui Mahomed Kone.
Apollon a stabilit scorul final în minutul 89 prin Fotios Papoulis.
În urma acestui rezultat, Saxan are șanse minime să mai ajungă în turul doi preliminar al Ligii Europei.
Pentru a elimina gruparea cipriotă, Saxan trebuie să învingă în retur cu cel puțin 3-0.
Meciul din manșa secundă va avea loc pe 9 iulie, la Larnaca, pe stadionul Antonis Papadopoulos.
Anume pe arena echipei Anorthosis, Apollon își va juca în acest sezon meciurile din Liga Europei.