ESTE BINE SĂ ȘTII! Greşeala pe care o fac toţi părinţii când aleg scaunul auto pentru copil
Maşina a devenit parte din viaţa noastră de zi cu zi, iar atunci când în ecuaţie intră şi un copil, maşina devine cu adevărat indispensabilă. Plecăm în vacanţe, mergem la cumpărături, ducem copiii la grădiniţă sau la şcoală şi apoi ne continuăm drumul către serviciu.
Călătoriile cu maşina sunt un prilej de distracţie pentru toată familia. Sunt momente în care ne punem la curent cu ce am mai făcut în ultimul timp, când putem cânta împreună sau jucăm diferite jocuri. Pentru a ne putea bucură de călătoriile cu maşina avem nevoie de siguranţă iar cea a copiilor este primordială, ei fiind mult mai vulnerabili decât un adult, scrie Realitatea.net.
Legile actuale îi obligă pe părinţi să le asigure celor mici siguranţă prin mijloace potrivite, adică scaunul auto, până la vârsta de 7 ani (136 cm). Însă nu este vorba de respectarea legilor, ci despre conştientizarea pericolului la care îi expunem pe copii atunci când alegem să călătorim fără scaun auto.
Alegerea scaunului auto este foarte importantă şi trebuie să ţii cont de câteva criterii importante: în primul rând gradul de siguranţă pe care îl oferă, vârsta şi greutatea copilului şi confortul.
Siguranţa o reprezintă sistemele de prindere, iar prinderea în 3 puncte fixe este cea mai bună alegere. În plus, alege un model cu prindere facilă deoarece spaţiul limitat pe care ţi-l oferă maşină îţi va îngreuna sarcina.
- Viitorul omenirii, reprezentat de o altă planetă. Fondatorul Tesla va începe testarea unor zboruri pe Lună şi pe Marte
- VIRAL! Lecție îndrăzneață pentru șoferii nedisciplinați. Ce a pățit un domn care a parcat mașina neregulamentar (VIDEO)
- În Chişinău ca la ţară. O maşină s-a scufundat în nămolul din Durleşti (VIDEO)