Este cea mai nouă descoperire a cercetătorilor chinezi. Materiale plastice pot fi descompuse de o ciupercă
Materiale plastice descompuse de o ciupercă. Deșeurile din plastic sunt dificil de descompus, poluează solul și apa și prezintă riscuri pentru sănătatea umană.
Dar o echipă de cercetători de la Academia Chineză de Științe (CAS) a identificat o nouă ciupercă în stare să descompună materiale plastice poliuretane, informează Agerpes, care citează Xinhua.
Ciuperca, numită Aspergillus tubingensis, a fost izolată de echipa de cercetători condusă de Xu Jianchu, de la Institutul de Botanică Kunming din cadrul CAS.
"Fungii se pot dezvolta pe suprafața poliuretanilor fiind capabili să rupă legăturile chimice dintre moleculele de plastic, sau polimeri, prin activitatea enzimelor lor. Ei folosesc, de asemenea, puterea fizică a miceliului pentru a ajuta la separarea polimerilor", a declarat Xu pentru Xinhua.
Poliuretanii sunt un tip de polimeri sintetici utilizați pe scară largă în fabricarea materialelor plastice. Sunt folosiți în diverse industrii, inclusiv tratament medical, construcții și automobile.
"Biodegradarea cu ajutorul fungilor este o modalitate importantă de a trata poluarea cauzată de materiale plastice sintetice. Eficiența degradării este afectată de diverși factori, între care PH (hidrogenul potențial), temperatura și tipurile de mediu", a mai spus Xu.
Studiul a fost publicat la 15 martie a.c. pe site-ul revistei internaționale Environmental Pollution, scrie libertatea.ro.