"ESTE IEŞIT DIN COMUN!" Premierul, NEMULŢUMIT de desele deplasări de serviciu a miniştrilor peste hotare
Premierul Pavel Filip a criticat obișnuința miniştrilor moldoveni de a pleca prea des în deplasările de muncă, rugându-i să aleagă cele mai importante vizite de lucru peste hotare.
"Am refuzat un șir de solicitări din parte miniştrilor, pentru a efectua deplasări de serviciu peste hotarele țării. Nu voi da nume. Cred că este ieșit din comun ca un ministru să aibă trei deplasări în decurs de o lună. Rog să se facă o triere, să alegeți bine ofertele pentru a efectua aceste deplasări, chiar dacă ele sunt ele sunt finanțate de partenerii noștri de dezvoltare, agenții și asociații care își asumă aceste cheltuieli. Să selectați doar pe cele mai importante, pentru că avem foarte mult de lucru aici la Chișinău. Este funcția ministrului de Externe să merge mai des peste hotare, astfel să promoveze imaginea Republicii Moldova și să stabilească relații bune cu alte state", a declarat șeful Guvernului.
Discuţiile au avut loc în cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului.