"ESTE O PROVOCARE". Reacţie oficială de la Kiev privind trecerea convoiului rusesc spre Tiraspol
Este o provocare intenţionată. Astfel a comentat consilierul şefului Serviciului de Grăniceri din Ucraina, Oleg Slobodean, faptul că un convoi rus cu ajutor umanitar ar ţine calea spre Tiraspol, scrie ligabiznesinform.
Mai mult, oficialul de la Kiev susţine că niciun astfel de camion din Rusia nu a trecut graniţa cu Ucraina.
"La moment, nu avem niciun fel de informaţie despre tranzitarea teritoriului de un posibil convoi de caminoane din Rusia pentru regiunea transnistreană. Nu am primit niciun fel de solicitări care să confirme deplasarea camioanelor. Acestea nu au trecut graniţa cu Ucraina", a spus Oleg Slobodean.
În opinia sa, răspândirea unor informaţii despre un astfel de convoi poate fi o provocare intenţionată.
"Camioanele puteau ajunge în stânga Nistrului doar pe cale aeriană, folosind Aeroportul de la Chişinău. Însă mă îndoiesc de faptul că oficialii din capitala Moldovei au fost de acord cu trecerea unei astfel de încărcături. Cunoaşteţi care este relaţia dintre reprezentanţii celor două maluri ale Nistrului. Prin publicarea unei astfel de ştiri s-ar putea urmări doar informarea publicului privind 'oferirea unui ajutor'", a conchis Oleg Slobodean.
Publika.md aminteşte că ieri, 3 decembrie, în presă au apărut informaţii privind faptul că în regiunea transnistreană va ajunge un nou convoi cu ajutor umanitar din Rusia.