Este posibil ca femeile să devină mai dependente de cocaină decât bărbații. EXPLICAŢIA cercetătorilor
Dependența de droguri are efecte diferite la bărbați și la femei, iar un studiu publicat în jurnalul Nature Communications ar putea să ne ajute să înțelegem asta.
Studiul spune că, femeile care se află în perioada de menstruație, au șanse foarte mari să devină mai dependente de cocaină din cauza nivelului ridicat de estrogen, scrie iflscience.com, citat de stiridinlume.ro.
Studiile precedente au arătat că femeile au șanse mult mai mari să dezvolte o depdendență de cocaină, dacă o încearcă, decât bărbații, chiar dacă rata de consum de cocaină este mai ridicat în rândul bărbaților.
În încercarea de a afla cum pot hormonii sexuali ai femeii să influențeze dependența, cercetătorii au folosit fibra optică pentru a monitoriza activitatea creierului la femelele de șoareci, în timp ce primeau doze de cocaină în diferite etape ale ciclului menstrual.
Echipa a vrut, în mod special, să urmărească efectele dopaminei într-o regiune a creierului, numită zona tegmental vertrală (VTA) și care face parte din circuitul de recompensă. Când luăm droguri, gustăm mâncare bună sau facem sex, dopamina este eliberată în această parte a creierului, conducând la plăceri senzuale.
Cocaina se leagă de proteinele numite dopamine de transport, care consumă orice dopamină nefolosită și îi limitează efectele. Prin asta, drogul inhibă funcțiile acestor proteine de transport, deci ajungem să ne confruntăm cu o cursă a dopaminei îmbunătățită, care poate fi foarte dependentă.
Cercetătorii au descoperit că șoarecii au dezvoltat o dependență mai mare de cocaină când nivelul estrogenului era ridicat, chiar înainte de ovulație.
În timp ce asta ar explica de ce femeile sunt mai predispuse la dependență decât bărbații, în special când nivelul estrogenului este mare, cercetătorii pot doar specula de ce hormonul schimbă funcțiile creierului.
O teorie spune că, prin stimularea capacităților unei femei de a simți plăcerea, ele vor vrea să facă sex chiar când fertilitatea lor atinge apogeul în acea lună.
O altă ipoteză spune că asta crește dorința de a mânca, ceea ce le permite femeilor gravide să obțină nutrienți, care le permit copiilor nenăscuți să se dezvolte.