Eşti pregătit de o călătorie în cosmos? SpaceX a prezentat prima sa navă spaţială
Doritorii de a călători în cosmos se pot pregăti pentru o nouă experienţă la bordul unei nave futuriste. După 12 ani de activitate în industria spaţială, compania privată americană, SpaceX a dezvăluit prima sa navetă Dragon 2, care poate transporta oameni pe orbita terestră.
Noua navă spaţială Dragon 2 arată ca una extraterestră, dotată cu panouri solare, propulsoare montate lateral şi picioare retractabile care oferă o aterizare lentă.
În afară de aceasta, naveta are ferestre mari, pentru ca oamenii să poată admira Terra în timpul zborului. În total, 7 astronauţi pot urca la bord. Nava ar putea fi testată cel târziu în 2015, iar prima călătorie cu echipaj ar putea fi efectuată la mijlocul anului 2016. Fondatorul companiei private SpaceX, Elon Musk spune că obiectivele sale sunt şi mai ambiţioase.
"Pe termen lung, vrem să ajungem în momentul în care vor fi efectuate mii de zboruri spaţiale, iar în cele din urmă vom avea o bază pe Lună şi una pe Marte", a menţionat Musk.
Până în prezent, compania SpaceX a trimis spre Staţia Spaţială Internaţională doar capsula cargo Dragon, fără pilot, ca parte a contractului semnat cu NASA în valoare de 1,6 miliarde de dolari.
Din iulie 2011, NASA a renunţat definitiv la propriile navete spaţiale. Acum, agenţia depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz. Pentru serviciile de transport, ruşii primesc din partea SUA câte 50 de milioane de dolari pentru fiecare loc la bordul capsulei.
- Şi-au rezervat bilete de un sfert de milion de dolari pentru o călătorie privată în spaţiu, iar acum aşteaptă marele eveniment
- Impresionant! Capsula Dragon a transportat astronauţilor hrană, combustibil şi echipamente (VIDEO)
- Primul "selfie" din Cosmos. Un astronaut american s-a fotografiat pe sine însuşi pe orbita terestră