EŞUARE. 40.000 de ţigarete urmau să fie comercializate, dar poliţiştii de frontieră le-au descoperit
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit, în două autoturisme, aproximativ 40.000 de țigarete ce urmau a fi comercializate.
La 31 iulie, începând cu ora 16:00, lucrătorii de poliţie judiciară, din cadrul Biroului Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere și a Compartimentului Sprijin Operativ – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, au declanșat o acțiune punctuală pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, în zona unei piețe agroalimentare din Iași.
Astfel a fost oprit din trafic pentru control, un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Ionel C., în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza judetului Bistriţa Năsăud.
În urma investigaţiei s-a observat pe bancheta din spate o cutie voluminoasă şi două genţi, iar în portbagaj, au fost găsite mai multe cutii şi genţi pline, despre care bărbatul a declarat că sunt pline cu ţigarete de provenienţă Republica Moldova.
Mijlocul de transport şi persoana au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, iar în urma inventarierii bunurilor a rezultat cantitatea de 24.800 de ţigarete (1.240 pachete), de diferite mărci.
La cercetări, bărbatul a declarat că achiziţionat ţigaretele din zona unei piețe agroalimentare din municipiul Iași, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, plătindu-i suma de 5.000 lei.Tot în această zi, la ora 17:30, a fost oprit în trafic pentru control, un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Republica Moldova, condus de cetăţeanul din Republica Moldova Ion G., în vârstă de 35 de ani şi un autoturism marca SUZUKI WAGON, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român G.D., în vârstă de 69 de ani, domiciliat pe raza judetului Iaşi.
La controlul efectuat asupra autoturismului marca Audi A6, a fost observată o cutie de carton şi un sac de plastic care conţineau ţigarete de provenienţă Republica Moldova.
Mijloacele de transport şi şoferii au fost conduţi la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, iar în urma inventarierii bunurilor a rezultat cantitatea de 15.000 de ţigarete (750 pachete), de diferite mărci.
La cercetări, cetăţeanul moldovean a declarat că a achiziţionat ţigaretele din zona unei piețe agroalimentare din municipiul Iași de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, plătindu-i suma de 4.300 lei, şi intenţiona să le vândă lui G.D.Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă. Facem menţiunea că faptele persoanelor depistate sunt analizate prin raportare la dispoziţiile din Codul de procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovaţie.