Etapa a cincea a Diviziei Naţionale: Sheriff a umilit Milsami, iar Zimbru a remizat cu Speranţa
Sheriff a umilit Milsami în derby-ul etapei a cincea din Divizia Națională. Gruparea din Tiraspol s-a impus cu 3-0 și a urcat pe locul doi în clasament. Într-un alt meci, Zimbru nu a reușit decât un egal cu Speranța, scor 0-0.
Sheriff nu i-a dat nicio șansă campioanei Milsami în partida de la Tiraspol. Echipa antrenată de Lilian Popescu conducea cu 2-0 la pauză, după dubla lui Ricardinho.
În minutul 56, Subotic a stabilit scorul final de 3-0 după un contra-atac al tiraspolenilor.
În urma acestei victorii, Sheriff a acumulat 12 puncte și are cu unul mai puțin decât liderul Zimbru. "Galben-verzii" au pierdut primele puncte din noul sezon pe terenul nou-promovatei, Speranța Nisporeni. Partida s-a încheiat fără goluri, deși ambele formații au avut ocazii bune de a marca.
Speranța se află pe locul trei în campionat și are la activ zece puncte, cu unul mai mult decât Dacia.
"Lupii-galbeni" au câștigat duelul cu Academia, scor 1-0, datorită golului marcat de Veaceslav Pidnebennoy în minutul 47.
În primele meciuri ale etapei a cincea, Zarea a învins Saxan cu 3-1, iar Petrocub Hîncești a trecut cu 2-1 de Dinamo Auto.
Următoarea etapă a Diviziei Naționale va avea loc pe 28 și 29 august. Sâmbătă, de la ora 20:00, la Chișinău se va disputa derby-ul Campionatului Moldovei, dintre Zimbru și Sheriff.