Etiopenii au TRIUMFAT la Roma. Shura Kitala Tola şi Rahma Tusa au câştigat Maratonul de la Roma
Atleţii din Etiopia au făcut legea la cea de-a 23-a ediţie a Maratonului de la Roma. Shura Kitala Tola s-a impus în cursa masculină, iar Rahma Tusa a triumfat în cea feminină. Nici vremea ploioasă nu a reprezentat un obstacol serios pentru alergătorii africani.
Tola a parcurs distanţa de 42 de kilometri 195 de metri în 2 ore 7 minute şi 30 de secunde. Acesta este al doilea cel mai bun timp realizat vreodată la Roma. Pe locurile doi şi trei s-au clasat alergătorii kenyeni Dominic Ruto şi Benjamin Bitok.
În cursa feminină, Rahma Tusa a fost cronometrată în 2 ore 27 minute şi 21 de secunde. Ea a fost urmată de alte două atlete etiopiene, Mestawot Tadesse și Abeba Tekulu Gebremeskel. Tusa se impusese în această competiţie şi anul trecut.
Câştigătorii maratonului au ridicat drept primă de la organizatori câte 10 mii de euro.