Eugen Doga și-a făcut alegerea. Vezi pe cine va vota compozitorul la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie
Maestrul Eugen Doga urmăreşte atent campania electorală şi anunţă că a decis pentru cine îşi va da votul la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie. Compozitorul spune că îl susţine pe Andrei Năstase, candidatul Platformei DA. Într-un filmuleţ postat pe Facebook, Doga explică ce l-a determinat să-şi dea votul pentru Năstase.
"Eu cred că Andrei Năstase este figura care coincide acestor principii despre care eu am vorbit. Principiul european , această direcţie spre unitatea neamului, această direcţie spre bunăstarea poporului şi iarăşi în cadrul aceea ce avem. Azi avem Republica Moldova şi trebuie să facem în aşa fel ca lumea să nu fugă, ba dimpotrivă să vină", a spus compozitorul, Eugen Doga.
În acelaşi filmuleţ, Doga îndeamnă alegătorii să-l susţină pe candidatul Platformei DA. La scrutinul prezidenţial de acum patru ani Doga a avut alt favorit. Atunci, maestrul a îndemnat oamenii să o voteze pe Maia Sandu.
Andrei Năstase a fost înregistrat în cursa electorală în data de 13 septembrie. Acesta va avea numărul doi în buletinul de vot