EURO 2012: Lupu a ţinut cu Moldova, Timofti a pariat pe Spania
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu şi prim-ministrul Vlad Filat au fost aseară la Kiev la finala Campionatului European. Deşi anterior se anunţa-se că şi şeful statului, Nicolae Timofti îi va însoţi, acesta nu a putut merge să vadă pe viu duelul Furia Roja şi Squadra Azzura.
Întrebat pentru cine a ţinut pumnii la meci, speakerul Marian Lupu a declarat că a ţinut cu Moldova. “Ce contează că Moldova nu a jucat? Trebuie să ţii cu ţara ta mereu”, a menţionat acesta.
De cealaltă parte, premierul s-a bucurat de victoria spaniolilor. “Eu de mic am fost un fan înrăit al fotbalului spaniol. Mă bucur că au devenit campioni”, a declarat prim-ministrul Vlad Filat.
Chiar dacă nu a putut merge la Kiev, preşedintele Timofti spune că încă de la început a pus pariu că acest Campionat va fi câştigat de Spania.
“Am spus că va câştiga Spania. Îmi pare rău că Germania a pierdut în semifinale. Erau demne ambele echipe să ajungă în finală”,
PUBLIKA.MD menţionează că finala Campionatului European, s-a disputat aseară la Kiev. Spania a învins naţionala Italiei cu un categoric 4-0.