EURO 2016: Cine joacă în ultimele meciuri din faza grupelor Campionatului de fotbal din Franța
În această seară vor avea loc ultimele meciuri din faza grupelor Campionatului European de fotbal din Franța.
De la ora 19:00 vor începe partidele etapei a treia din grupa F.
Naţionala Portugaliei are nevoie de victorie ca de aer în partida cu Ungaria.
Cu un alt rezultat lusitanii nu mai pot fi siguri de calificarea în optimile de finală a competiției.
De partea cealaltă, maghiarii au nevoie de un rezultat de egalitate pentru a nu mai avea emoții în privința prezenței în faza eliminatorie a turneului.
În celălalt meci al grupei F, Islanda va întâlni Austria.
Pentru ambele echipe victoria este echivalentă cu calificarea în faza următoarea a competiţiei.
Meci pe viaţă şi pe moarte în grupa E. Belgia şi Suedia vor juca în această seară de la ora 22:00 pentru un loc în optimile de finală.
Belgia are 4 puncte, iar pentru a trece de faza grupelor s-ar mulţumi cu un egal.
Suedia a acumulat doar 1 punct în primele două meciuri şi este obligată să învingă Belgia pentru a-şi asigura califcarea în optimile de finală.
Italia, care şi-a asigurat calificareadupă doar două partide, va întâlni Irlanda la Lille.
Partida va fi arbitrată de românul Ovidiu Haţegan. Irlandezii se califică doar în cazul în care înving ”squadra azzurra”.
- Real Madrid, desemnat cel mai valoros club de fotbal de Forbes
- Declaraţiile preşedintelui FIFA în cadrul vizitei de la Moscova: Mii de voluntari pentru Campionatul Mondial de Fotbal
- Adele şi-a întrerupt concertul pentru meciul dintre Franţa şi România. Cu ce echipă ține artista
- Restricţii pentru EURO2016: Vânzarea alcoolului la Lyon a fost INTERZISĂ
- EURO2016: Suporterii naţionalei de fotbal a Rusiei, controlaţi de către poliţişti înarmaţi
- EURO2016: Italia s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului