EURO 2016: Cristiano Ronaldo s-a alăturat lotului Portugaliei
Atacantul Cristiano Ronaldo s-a alăturat duminică lotului reprezentativei de fotbal a Portugaliei, aflat în stagiu de pregătire în vederea participării la EURO 2016 (10 iunie - 10 iulie), după ce s-a odihnit timp de o săptămână în urma finalei Ligii Campionilor, câștigată cu echipa Real Madrid, scrie Agerpres.
Cu patru zile înaintea plecării către Franța, prevăzută joi, Seleccao s-a antrenat pentru prima oară în efectiv complet, alături de Ronaldo prezentându-se la lot și colegul său de la Real, fundașul Pepe.
Cei doi "madrileni" erau singurii dintre cei 23 de jucători din selecționata lusitană care nu se prezentaseră încă în cantonamentul de la complexul fotbalistic din Oeiras, în apropiere de Lisabona.
Ronaldo, căpitanul selecționatei țării sale, și Pepe au absentat de la primele două meciuri de pregătire ale Portugaliei, pe care elevii selecționerului Fernando Santos le-au disputat în compania Norvegiei (3-0), la Porto, și Angliei (0-1), la Londra. Ei urmează să fie prezenți, însă, pe gazon la meciul de miercuri, cu Letonia.
Naționala Portugaliei se va deplasa joi la Marcoussis (Franța) unde va fi cantonată pe durata primei faze a Campionatului European 2016.
Selecționata lusitană va debuta la EURO 2016 pe 14 iunie, împotriva Islandei, pe stadionul Geoffroy Guichard din Saint-Etienne, într-o partidă din cadrul Grupei F, din care mai fac parte Austria și Ungaria.