Euro-2016: Naţionala Slovaciei a bătut Spania cu 2 la 1
Surpriză de proporţii în preliminariile Euro-2016. Campioana Europeană, Spania a fost învinsă de Slovacia cu scorul de 1-2. În celelalte meciuri din grupa Moldovei, Rusia a remizat cu Suedia, iar Lichtenstein cu Muntenegru.
Echipele din grupa Moldovei, Suedia şi Rusia au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul din preliminariile Campionatului European. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 10 prin Alexandr Kokorin. Nordicii au avut şansa de a egala peste doar trei minute, însă Larsson a ratat un penalty. Suedia a reuşit totuşi să restabilească echilibrul pe tabelă imediat după pauză prin Ola Toivonen.
Într-un alt meci din grupa Moldovei, Lichtenstein a acumulat primul punct după ce a remizat pe teren propriu cu Muntenegru, scor 0-0.
Surpriza serii s-a produs la Bratislava. Campioana europeană Spania a fost învinsă de Slovacia cu scorul de 2-1 şi a suferit prima înfrângere în preliminarii după opt ani.
Gazdele au deschis scorul în minutul 17 prin Juraj Kucka. Ibericii au reuşit egalarea în minutul 82 prin atacantul Valenciei, Paco Alcacer. Cinci minute mai târziu Miroslav Stoch a marcat golul victoriei şi a dat startul sărbătorii la Bratislava.
Într-o altă partidă din grupa C, Ucraina a învins în deplasare selecţionata din Belarus 2-0. Martînovici a marcat în propria poartă în minutul 82, iar Sidorciuk a stabilit scorul final în prelungiri.
La sfârşitul meciului, fanii ucraineni, dar şi cei beloruşi au făcut spectacol în tribune, iar ţinta lor a fost preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Sport