EURO 2020 va fi găzduit de mai multe oraşe din Europa
Este oficial! Forul Continental a anunţat că EURO-2020 va fi găzduit de mai multe oraşe cu tradiţie de pe bătrânul continent şi nu de una sau două ţări, aşa cum s-a întâmplat în cele 14 ediţii disputate până acum.
Potrivit presei internaţionale, Campionatul European din 2020 se va desfăşura, cel mai probabil, în 13 oraşe. Acestea fiind Istanbul, Londra, Paris, Madrid, Roma, Berlin, Atena, Moscova, Kiev, Amsterdam, Bruxelles, Basel şi Zagreb. Anunţul oficial va fi însă făcut în primăvara anului 2014 şi nu ar fi exclus că şi Bucureştiul ar putea să candideze pentru un loc din cele 13 puse la bătaie de UEFA.
"Avem cel mai bun fotbal şi cele mai frumoase locuri în Europa. Aşadar, în vara anului 2020 vom organiza cea mai tare petrecere pe care nu a văzut-o întregul continent vreodată", a declarat secretarul general UEFA, Gianni Infantino.
Preşedintele UEFA, Michel Platini, a lansat, la 30 iunie 2012, ideea unui turneu final al Campionatului European organizat în 2020 în 12 sau 13 oraşe din toată Europa.
Singura ţară care s-a opus acestui proiect a fost Turcia, care îşi dorea să găzduiască Euro-2020, dar şi Jocurile Olimpice în acelaşi an.