Euro a coborât sub 21 de lei. EXPLICAŢIILE ministrului în exerciţiu al Economiei şi părerile oamenilor
Moneda naţională se apreciază în raport cu valutele de referinţă. La casele de schimb valutar, euro a coborât astăzi sub pragul de 21 de lei, iar dolarul - sub pragul de 20 de lei. Moldovenii spun că fluctuaţiile bruşte de pe piaţa valutară îi îngrijorează.
Aprecierea monedei naţionale îi bucură pe unii, însă îi întristează pe alţii.
Deprecierea valutelor îi dezavantajează pe exportatori şi pe cei care primesc bani de peste hotare.
Ministrul în exerciţiu al Economiei spune că deprecierea valutelor este un proces dictat de situaţia de pe piaţa valutară externă, dar şi de politicile monetare ale Băncii Naţionale.
"Sunt nişte evoluţii la nivel global, care tot demonstrează aceste variaţii şi în Republica Moldova. Este un efect legat de această politică monetară, care s-a implementat câteva luni în urmă, care aduce rezultate care sperăm vor fi stabile în viitor", a spus ministrul în exerciţiu al Economiei, Stephane Bride.
Pentru marţi, BNM a anunţat, un curs de 21 de lei şi 16 bani pentru un euro şi de 20 de lei şi un ban pentru un dolar.
- Leul se întărește puternic în raport cu euro. Cursul valutar pentru 18 noiembrie
- CURS VALUTAR 19 noiembrie. O altă evoluţie a leului moldovenesc
- CURS VALUTAR 20 noiembrie 2015: Leul slăbeşte faţă de principalele valute
- Cursul valutar stabilit de Banca Naţională a Moldovei pentru 23 noiembrie
- Moldova se numără printre câştigătorii premiului de originalitate la Expo Milano 2015
- "Este o performanţă". ANUNŢUL ministrului în exerciţiu al Economiei, Stephane Bride