Eurocontrol alertează companiile aeriene privind posibile atacuri cu rachetă asupra Siriei
Embed:
Eurocontrol, organizaţia europeană pentru securitate în navigaţia aeriană, a emis marţi o "alertă rapidă" destinată companiilor, pentru estul Mediteranei, din cauza unor posibile atacuri cu rachetă asupra Siriei în următoarele 72 de ore, transmit EFE şi Reuters, scrie agerpres.ro.
Eurocontrol a precizat că rachete aer-sol şi/sau de croazieră ar putea fi folosite în acest interval şi că există posibilitatea întreruperii intermitente a echipamentului de radionavigaţie, iar companiile aeriene trebuie să ţină cont de această alertă la planificarea operaţiunilor de zbor în respectiva zonă a Mediteranei.
"Ca urmare a posibilei lansări de lovituri aeriene în Siria cu rachete aer-sol şi/sau de croazieră în următoarele 72 de ore şi a posibilităţii întreruperii intermitente a echipamentului de radionavigaţie, trebuie ţinut cont la planificarea operaţiunilor de zbor în estul Mediteranei/zona FIR Nicosia ", relevă Eurocontrol, pe site-ul său, cu referire la spaţiul aerian indicat.
Preşedintele american, Donald Trump, şi aliaţii occidentali discută o eventuală acţiune militară împotriva regimului lui Bashar al-Assad pentru un presupus atac chimic comis sâmbătă la Douma, un oraş controlat multă vreme de rebeli.
Trump a decis să-şi anuleze participarea la cel de-al 8-lea summit al Americilor, care se va desfăşura vineri la Lima (Peru), pentru a se concentra pe răspunsul pe care SUA îl vor da presupusului atac chimic din Siria, a anunţat marţi Casa Albă.
Peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă în atacul de la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc.
Donald Trump a condamnat luni atacul chimic "atroce" comis asupra unor "civili nevinovaţi" şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore.
Şefa guvernului de la Londra, Theresa May, s-a arătat marţi de acord cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, în privinţa faptului că este necesar un răspuns al comunităţii internaţionale la atacul de sâmbătă din Siria, în care regimul de la Damasc ar fi folosit arme chimice.