Europa REACŢIONEAZĂ! Se convoacă un summit extraordinar al zonei euro, după votul din Grecia
Liderii Uniunii Europene au anunţat că respectă rezultatele referendumului din Grecia, însă au avertizat că, pentru poporul elen, greul abia urmează. Astfel, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a convocat pentru marţi un summit extraordinar al zonei euro.
"Oamenii de rând, pensionarii, bolnavii şi copiii nu trebuie să plătească pentru situaţia dramatică în care s-a pomenit ţara din cauza guvernului. Consider că este nevoie de un program umanitar de urgenţă", a spus preşedintele Parlamentului European Martin Schulz.
Președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, şi-a exprimat îngrijorarea pentru viitorul Greciei şi a menţionat că economia statului elen are nevoie de reforme care nu pot fi amânate.
La rândul său, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că rezultatul viitoarelor negocieri depinde, în totalitate, de propunerile care vin din Grecia.
"Trebuie să acceptăm acest rezultat. Sunt rezultatele unui referendum la care a participat poporul elen într-un număr mare. Acum, deciziile trebuie luate în Grecia. Mingea este în terenul Atenei", a declarat ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier.
Singurii care s-au arătat încântaţi de rezutatele referendumului din Grecia au fost principalii reprezentanți ai curentului eurosceptic.
Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa, a constatat că votul din Grecia este un eşec pentru Bruxelles, iar Nigel Farage, care conduce principalul partid antieuropean din Marea Britanie, a declarat că UE este pe cale să moară.
Citeşte şi: Tensiunile cresc în Grecia. Ministrul Finanţelor şi-a dat demisia
ROMÂNIA - UE