Europa şi Asia, unite printr-un tunel feroviar subacvatic
Europa şi Asia s-au unit printr-un tunel feroviar subacvatic. Una dintre cele mai ambiţioase construcţii din Europa a fost inaugurată astăzi, cu mare fast, în Turcia. Tunelul trece pe sub strâmtoarea Bosfor. La ceremonie au participat politicieni de rang înalt din Turcia, dar şi demnitari străini, printre care premierul Japoniei şi cel al României.
Tunelul Marmaray este considerat proiectul de suflet al premierului Turciei, Recep Erdogan, care a fost şi primar al Istanbulului. Ideea a fost preluată de la un sultan otoman din secolul al XIX-lea.
Galeria subacvatică are o lungime de 13,6 kilometri, dintre care 1,4 kilometri sunt parcurşi pe sub strâmtoarea Bosfor. Este cel mai adânc tunel submarin din lume, fiind construit la 62 de metri adâncime, şi singurul care uneşte două continente.
"Acum, voi uniţi Europa şi Asia şi realizaţi un proiect important pentru ambele continente şi aţi putea deveni, din nou, centrul unei noi lumi, care uneşte două continente", a declarat premierul României, Victor Ponta.
Tunelul a fost construit într-o zonă cu pericol seismic ridicat şi, de aceea, a fost proiectat să reziste la un cutremur de până la 9 pe Richter. Lucrările au durat 9 ani şi au costat trei miliarde de euro. Prin acest tunel urmează să fie transportaţi, zilnic, 1,5 milioane de pasageri. În acest mod ar urma să fie soluţionată problema traficului hiperaglomerat, mai ales în zona celor două poduri care traversează strâmtoarea Bosfor.