Europa sub nămeţi: Stare de URGENŢĂ în Italia, Grecia şi Serbia
Valul de frig şi ninsorile care au lovit mai multe state din Europa au făcut deja peste 300 de morţi.
În anumite regiuni din Italia este Cod Roşu de ninsori, iar autorităţile locale eu emis o stare de urgenţă în legătură cu rezervele de gaze, cerând în acelaşi timp, companiilor un consum cumpătat, scrie BBC.
Stare de alertă a fost emisă şi în sudul Serbiei, unde mai mult de 70.000 de locuitori au rămas captivi în nămeţii de zăpadă.
În Grecia, câteva localităţi din apropierea graniţei bulgare au fost evacuate în întregime după ce râul Evros a ieşit din matcă.
Zi de doliu a fost declarată în Bulgaria, după ce un baraj s-a surpat şi a ucis nouă persoane. Cinci persoane au murit înecate în satul Biser (sud-est), iar alte patru s-au înecat după ce autoturismele lor au căzut de pe două poduri care se prăbuşiseră. De asemenea, zeci de clădiri s-au prăbuşit şi sute de animale s-au înecat.
În România, bilanţul victimelor ninsorilor şi a gerului se ridica, marţi, la 38 de morţi.
Estul şi centrul Europei continuă să tremure de frig. Sute de oameni au ajuns la spital cu fracturi şi entorse după ce au alunecat pe gheaţă. Oficiali ai tuturor acestor state sunt implicaţi în discuţii menite să ajute la o gestionare eficientă a problemei energetice. Alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor casnici este vitală, mai ales ţănând cont de prognozele meteorologice, deloc optimise.
Externe