Europarlamentarul Andi Cristea către Cristian Preda: Este rușinos ceea ce faceți. Românii sunt cetățeni europeni
Europarlamentarul PSD, Andi Cristea l-a taxat pe Cristian Preda (PPE), după declarațiile acestuia făcute în Parlamentul European privind justiția din România, scrie dcnews.ro.
"Faptul că astăzi vorbim despre situația din România, mă refer la acei colegi din România, în asemenea termeni apocaliptici arată, după caz, limitele de înțelegere sau agenda anti-românească a unora dintre dumneavoastră. Mai ales că suntem în momente-cheie, când în interiorul UE se reconfigurează instrumentele financiare post-2020, și deja avem narativul incorect al condiționării banilor europeni de așa-zisul grad de respectare a statului de drept. Trăim vremuri interesante. Vreau să spun un lucru foarte clar: românii sunt cetățeni europeni. Suntem buni europeni, suntem solidari cu valorile democrației de tip european și vrem stat de drept adevărat, fără elemente de neconstituționalitate, fără abuz, cu sistem intern de check and balances. Domnule Preda, este rușinos ceea ce faceți!", a menţionat Andi Cristea.
În cadrul dezbaterii, Cristian Preda a spus: "Nu avem o țară de mâna a doua, ci un Guvern de mâna a șaptea. Doamna Dăncilă, când putea să apere țara, stă acasă de frică. (...) Nu înțeleg ce caută aici domnul Tudorel Toader. În general, atitudinea Guvernului român este de dispreț față de Comisia Europeană. (...) PSD și ALDE apără plagiatul, corupția, promovând analfabeți! Este o situație în care nu pot să întreb decât: PSD-iștilor, nu vă este rușine?".
ROMÂNIA - UE