Europarlamentarul Dacian Cioloş cere creşterea pachetului de ajutor financiar pentru Moldova
Cererile au fost transmise către preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în urma unei convorbiri telefonice pe care Dacian Cioloş a avut-o cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
"Moldova este, la fel ca România, în prima linie a statelor care primesc zilele astea refugiaţi de război. În ciuda riscurilor considerabile şi a situaţiei economice mai grele decât a statelor UE, guvernul de la Chişinău se dovedeşte capabil de eforturi susţinute, de solidaritate impresionantă şi de aliniere fără niciun dubiu la valorile Uniunii prin oferirea de ajutor necondiţionat vecinilor ucraineni. Am cerut Comisiei să sprijine Republica Moldova în aceste eforturi urgent, prin creşterea pachetului de ajutor financiar (nevoile estimate în acest an fiind de 700 de milioane de euro) şi prin încurajarea statelor membre să cumpere produsele care nu mai pot fi exportate în Ucraina, Belarus sau Rusia", a scris Cioloş, pe Facebook.
Potrivit acestuia, Republica Moldova trebuie ajutată în dobândirea independenţei energetice faţă de Rusia, iar Uniunea trebuie să dea "un semnal politic clar" privind aderarea acesteia "într-un viitor previzibil".
"Republica Moldova ar trebui, de asemenea, ajutată în dobândirea independenţei energetice faţă de Rusia prin interconectarea la Reţeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport, dar şi printr-un pachet financiar de sprijin pe termen scurt, pentru a-şi putea acoperi necesarul de combustibil pentru serviciile vitale. Uniunea trebuie să dea şi un semnal politic clar că Moldova este binevenită să se alăture UE într-un viitor previzibil şi pentru asta am cerut un angajament ferm al tuturor instituţiilor UE de a sprijini această idee", a menţionat Cioloş.