Europenii care aleg să trăiască în Moldova spun că acesta este tărâmul fericirii VIDEO
În timp ce mulţi moldoveni îşi părăsesc patria goniţi de şomaj, sărăcie şi corupţie, unii străini aleg să trăiască anume în ţara noastră. Ei spun că aici, în Moldova, este tărâmul fericirii.
Massimo Sinceri este italian. De profesie e muzician. Scrie muzică pentru filme, emisiuni şi pentru interpreţi din întreaga lume.
El scrie şi înregistrează toată muzica într-un apartament din Chişinău. Locuieşte aici de doi ani.
"Eu vin din Roma. Roma este un oraş mare, oraş cu mare haos. Chişinăul este la fel ca o capitală europeană, dar mai mică. Este mai liniştit. Am toată comoditatea aici în Moldova", spune Massimo Sinceri.
Acum patru ani, Mark Zweig a venit în Moldova din Austria, pentru afaceri în domeniul gestionării deşeurilor.
Şi se pare că s-a acomodat. Acum Mark Zweig locuieşte într-un sătuc din apropiere de Ungheni şi are o gospodărie de toată frumuseţea.
"În primul rând este puţin mai sălbatic ca în Unitatea Europeană, aici în ţara Republica Moldova. E frumos să tai un porc, să ieşi la un grătar în pădure. Aşa ceva e interzis în Europa", afirmă Mark Zweig.
Moldova l-a atras şi pe Emil. Acesta a venit tocmai din Olanda, ca să-şi pună la încercare caracterul.
"Mi-a fost frică că e cea mai săracă ţară din Europa şi e periculos", îşi aminteşte Emil.
După un sejur de patru ani, îi este greu să mai spună care este adevărata lui patrie, Olanda sau Moldova.
"Plec acasă pentru părinţi, pentru că vor să mă vadă. În rest, mă simt mai bine aici", spune Emil.
Un alt european, Thierry Ernst, de doi ani a schimbat Franţa pentru Horodişte.
"Lucrez într-un restaurant, sunt bucătar. Nu câştig la fel de mult ca în Franţa. Dar cu mai puţini bani pot trăi o viaţă frumoasă în Moldova", mărturiseşte Thierry Ernst.
Thierry este căsătorit cu moldoveanca Tatiana. Împreună, în ultimii zece ani, au făcut mai multe gesturi de caritate
Şi-au cumpărat o casă în satul Horodişte din Rezina şi acum sunt mai aproape de cei pe care vor să-i ajute.
"Îmi place viaţa în Horodişte şi îmi place viaţa în Moldova", mai spune Thierry.