Europenii consideră că ar putea plăti datoriile pentru gaz ale Ucrainei
Europa trebuie să ajute Ucraină să-şi plătească datoriile pentru gaz, ca să evite un nou război energetic între Rusia şi Occident. Îndemnul vine de la comisarului european pentru Energie, Gunther Oetinger.
Potrivit oficialului, Kievul şi Bruxelles-ul trebuie să aibă grijă de rezervele de gaz pentru iarna viitoare, dar pentru asta este nevoie de plata datoriilor, care se ridică la două miliarde de dolari. În aceeaşi ordine de idei, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Rusiei a declarat că Moscova nu a ameninţat niciodată Ucraina cu sistarea livrărilor.
Totuşi, zilele trecute, Vladimir Putin a declarat că Ucraina mai are la dispoziţie o lună pentru stingerea datoriilor. În prezent, Gazprom cere Kievului să plătească 485 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz.