Europol anunţă anihilarea unei reţele de trafic extins cu carne de cal
O rețea care făcea un trafic extins cu carne de cal în Europa a fost dezmembrată în cadrul unei anchete desfășurate în Spania, cu ramificații în opt țări europene, între care Belgia, unde "creierul" rețelei a fost arestat, a anunțat duminică Europol, informează AFP și Reuters.
În cadrul acestei anchete, "66 de persoane au fost arestate și cercetate pentru delicte precum rele tratamente aplicate animalelor, falsificare de documente, delicte împotriva sănătății publice, spălare de bani și apartenență la o organizație criminală (...)", a menționat Europol într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.ro.
Ancheta a demarat în Spania în 2016, după detectarea de către garda civilă (poliția) a unor activități suspecte având legătură cu piața de carne de cal. În aprilie 2017, forțele de ordine au declanșat operațiuni împotriva unei rețele de trafic cu carne de cal nepotrivită consumului uman.
Potrivit cotidianului El Pais, citat de AFP, operațiunea viza îndeosebi un intermediar olandez, Jan Fasen, cercetat de justiția franceză în scandalul cărnii de cal care a șocat consumatorii din Europa în 2013, când teste efectuate în Irlanda au relevat că în unele produse etichetate drept carne de vită se găsea de fapt carne de cal în proporție de 100%.
Duminică, Europol a făcut referire la "un om de afaceri olandez", reținut în stațiunea balneară Calpe, din Alicante. Europol mai informează că acest om de afaceri era în legătură directă cu creierul operațiunii, tot un cetățean olandez, care trăia în Belgia.
Într-o primă etapă, 25 de persoane au fost arestate în Spania, dar, potrivit Europol, ancheta a depășit frontierele spaniole. În cele din urmă, au avut loc operațiuni coordonate în Belgia, Franța, Portugalia, Italia, România, Elveția și Marea Britanie. Au fost blocate conturi bancare și au fost confiscate bunuri imobiliare, printre care și cinci mașini de lux.
- Teribilism în trafic! Un şofer a ameninţat cu arma un alt conducător auto (FOTO)
- Moldovenii nu se învaţă minte! Doar în această lună au încercat să aducă în ţară peste 600 de kg carne de porc din Ucraina
- Traficanţii de carne vie vor fi "pescuiţi" pe Internet
- OPERAŢIUNE DE AMPLOARE: 122 de tone de pesticide contrafăcute extrem de periculoase, confiscate în țări din UE
- Un poliţist şi un şef al unei întreprinderi municipale din Donduşeni, reţinuţi pentru trafic de influenţă
- Carne de porc transportată în CONDIŢII ANTISANITARE. Şoferul nu a putut explica de unde provine marfa