Evgheni Şevciuk explică de ce l-a graţiat pe poliţistul Alexandru Ursu
Poliţistul Alexandru Ursu, condamnat de autorităţile de la Tiraspol la 15 ani de închisoare, va ajunge astăzi acasă. Ieri, liderul secesionist Evgheni Şevciuk a semnat un ordin de graţiere a sectoristului. Informaţia a fost confirmată şi de către vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.
Evgheni Şevciuk spune că decizia a fost aprobată ca urmare a solicitării familiei Ursu, dar şi la insistenţele instituţiilor internaţionale.
"Pot să vă confirm că a fost luată decizia ca poliţistul moldovean Alexandru Ursu să fie eliberat. Este o acţiune pe care o salutăm din partea Tiraspolului. Este rezultatul activităţii mai multor instituţii din Republica Moldova, al partenerilor noştri internaţionali", a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.
Potrivit site-ului liderului de la Tiraspol, Alexandru Ursu a fost arestat în 2009 şi condamnat în 2010, pe motiv că ar fi cumpărat ilegal un apartament în oraşul Tighina. Ursu a fost condamnat la 15 ani de puşcărie, sub acuzaţia de escrocherie.