Evgheni Şevciuk: Sperăm că vom găsi un compromis în relaţia cu Chişinăul, pentru a nu repeta tragedia din 1992
Cea mai sângeroasă luptă în conflictul armat de pe Nistru a fost comemorată, astăzi, la Tighina. Rudele ostaşilor căzuţi pe câmpul de bătălie au venit cu flori la mormintele lor, iar preoţii au oficiat o slujbă de pomenire.
Participanţii la luptele de la Tighina din 1992 îşi amintesc cu lacrimi în ochi despre evenimentele tragice de atunci.
"Trebuie să fim uniţi unul cu celălalt. Am pierdut aici şase colegi de breaslă, nu pot vorbi, mă scuzaţi", spune un participant la eveniment.
Cei care şi-au pierdut apropiații spun cu astfel de evenimente nu ar trebui să se repete.
"Mi-am pierdut tatăl în anul 1992. Corpul neînsufleţit nu a fost găsit. De fiecare dată venim la mormântul soldatului necunoscut", ne spune o femeie.
Administraţia din regiunea transnistreană spune că astfel de evenimente, dar şi ceea ce se întâmplă acum în Ucraina pot fi prevenite doar la masa negocierilor.
"Sperăm că în Ucraina va fi pace, iar noi vom reuşi să avem un dialog cu Chişinăul pentru a găsi compromisuri, astfel încât să nu repetăm tragedia din 1992", a declarat liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk.
Urmele gloanţelor încă pot fi văzute pe zeci de clădiri din Tighina. Exemplu este şi acest imobil, care nu a fost reparat după tragicele evenimente din 1992.
Acţiuni de comemorare au avut loc şi la Varniţa. În 19 iunie 1992, Sectorul de poliţie din Tighina a fost atacat de cazaci şi gardişti transnistreni. Ulterior, conflictul a luat amploare şi a făcut sute de victime.