Evreul pe care Hitler l-a SALVAT de la gazare VIDEO
Unii evrei germani au scăpat de Holocaust fugind din ţară, alţii s-au ascuns şi mulţi s-au zbătut să rămână în viaţă, după ce au fost închişi în lagărele de concentrare. Însă Ernst Hess, un "evreu pur sânge", a rămas în viaţă datorită intervenţiei personale a lui Adolf Hitler, scrie Jurnalul.ro.
Ce anume l-a făcut pe Hitler să-l salveze pe Hess? Ei bine, pe în timpul Primului Război Mondial, atunci când Adolf Hitler era un simplu caporal, Hess fusese comandatul divizei de care aparţinea viitorul Fuhrer.
Fiindcă era foarte mândru şi ataşat de perioada în care a luptat pe frontul de vest, Hitler a cerut Gestapo-ului să-l cruţe pe Hess.
Povestea a fost relatată de fiica lui Hess, Ursula, acum în vârstă de 86 de ani. Dezvăluirile au fost făcute după ce un ziar a publicat o scrisoare trimisă din ordinul lui Hitler, în care Fuhrerul insista ca Hess să nu fie "persecutat sau deportat".
Cererea lui Hitler a fost transmisă mai departe de Heinrich Himmler, care anunţa oficial Gestapo-ul că Hess beneficiază de “protecţie de la Fuhrer” şi “nu trebuie să fie deranjat în niciun fel”.
Ernst Moritz Hess, născut în 1890, a fost rănit în octombrie 1914 şi încă o dată, doi ani mai târziu, în octombrie 1916. În vara acelui an, Hess a fost pentru o scurtă perioadă de timp comandantul copmaniei în care activa şi Hitler.
În mod ironic, Hess, de profesie judecător, i-a povestit fiicei sale că nu-şi amintea mare lucru în legătură cu Adolf Hitler, că fusese mereu “o enigmă", şi pentru că nu vorbea cu nimeni, nu se remarcase în niciun fel. Nu era deloc interesat de femei, distracţii şi băutură, ca un soldat normal. La fel ca alţi camarazi de arme ai săi, el a fost surprins să afle că temutul dictator fusese caporal în regimentul condus de el.
În 1936, Hess a fost obligat să renunţe la profesia de judecător. În acelaşi an, familia l-a văzut pe acesta cum era bătut de nazişti. I-a scris lui Hitler în iunie 1936, cerându-i să-l cruţe atât pe el, cât şi pe fiica sa. Fostul judecător ajunge să lucreze ca muncitor la construirea barăcilor. Sora sa a crezut că protecţia oferită de Hitler fratelui său o includea şi pe ea, dar s-a înşelat. Ea a fost gazată la Auschwitz.
Hess purta mereu asupra sa scrisoarea redactată de Himmler. Aceasta nu i-a mai fost de folos în 1941, atunci când ordinul de protecţie i-a fost ridicat şi a început să fie considerat "un evreu oarecare".
După terminarea razboiului, Ernst Hess a fost preşedintele Autorităţii federale germane a Căilor Ferate, în Frankfurt. Ulterior, el a fost medaliat cu Ordinul de Merit şi declarat cetăţean de onoare al oraşului. A murit în 14 septembrie 1983, la Frankfurt.