Ex-directorul "Apă Canal" Edineţ pe banca acuzaţilor
Ex-directorul "Apă Canal" din oraşul Edineţ şi o fostă contabilă a întreprinderii ar putea ajunge pe banca de acuzaţii. Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie i-a pus sub învinuire pe cei doi, care s-au dovedit a fi frate şi soră.
Potrivit procurorilor, aceştia sunt învinuiţi că în anii 2007-2008, au perfectat actele prin care s-a documentat fictiv procurarea mărfurilor de la persoane fizice în sumă de peste 455 mii lei.
Odată cu inventarierea depozitului întreprinderii, s-a depistat că materialele care figurau în contractele de vânzare-cumpărare, dispoziţii de plată, şi facturile de expediţie lipsesc.
Cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de delapidarea averii străine şi fals în acte publice, fraţii riscă pedeapsă cu închisoarea.
Actualitate