Exact ca în filme! O moldoveancă și-a rupt piciorul după ce a vrut să fugă din cămin folosind cearșafurile. Unde urma să ajungă
O adolescentă din Republica Moldova, cazată împreună cu o româncă la un cămin din Sibiu, a ajuns la spital cu piciorul rupt, după ce a folosit cearșafurile de pe paturi ca să iasă pe geam, de la etajul întâi. Acestea doreau să meargă la club, scrie G4media.ro.
Potrivit sursei citate, conducerea liceului, căruia îi aparține internatul, cercetează cazul și va stabili cum le va sancționa.
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei două. Adolescentele, una elevă la Colegiul Octavian Goga și cealaltă la Colegiul Pedagogic, locuiesc în internatul Liceului de Industrie Alimentară din România.
Acestea voiau să ajungă într-un club și pentru că regulamentul internatului le interzice să iasă noaptea, au recurs la o metodă clasică. Au înnodat mai multe cearșafuri și pături ca să coboare pe geam. Una dintre eleve a reușit să ajungă cu bine jos. Cealaltă a avut ghinion.
Ulterior, la fața locului au ajuns administratorul internatului, directorul liceului, precum și echipaje de la ambulanță care au dus-o pe adolescentă la spital.
Pentru aventura lor cele două eleve riscă să fie excluse din cămin.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!