Examen dur pentru luptătoarea de K-1 din Republica Moldova, Nadejda Canţîr
Examen dur pentru luptătoarea de K-1 din Republica Moldova, Nadejda Canţîr! La Gala "FEA World Series" ea va împărţi pumni şi picioare cu azera Suad Salimova în categoria de greutate de până la 48 de kilograme.
Competiția este programată pentru 8 decembrie la Sala Polivalentă din Chișinău.
"Se vede că este o luptătoare cu experienţă. Mie îmi trebuie asemenea lupte ca să cresc MUSCA şi aştept să văd ce pot face de această dată. Mă strădui să fac treaba cât mai bine. Deja o să vedem", a spus luptătoarea K-1, Nadejda Canţîr.
"Se lucrează asupra anumitor greşeli, care erau. Ea este dispusă să corecteze toate aceste lucruri. Cu siguranţă, vom avea o Nadejdă nouă", a spus antrenorul, Andrei Grosu.
"A avut un an foarte interesant. Sperăm că Nadejda va face o luptă foarte interesantă şi ne va aduce o victorie la sfârşit de an pentru a încheia 2018 frumos, numai cu victorii", a spus preşedintele Asociaţia FEA, Dorin Damir.
Pe ringul profesionist, Canţîr a susţinut 8 dueluri, dintre care a câştigat 7 şi a pierdut doar unul. Ea deţine centură de campioană în categoria de greutate de până la 51 de kilograme.
De cealaltă parte, sportiva azeră Suad Salimova are în palmares 14 victorii şi 6 înfrângeri.