Examinarea cererii de demisie a lui Zubco, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Parlamentului, de luni
Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Legislativului de luni figurează şi chestiunea privind examinarea cererii de demisie a procurorului general al Republicii Moldova, Valeriu Zubco. Informaţia este confirmată de Serviciul de Presă al Parlamentului.
Totodată, luni se va discuta şi subiectul constituirii Comisiei de anchetă pentru elucidarea administrării de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, care a avut loc în Rezervația Naturală "Pădurea Domnească".
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a anunţat astăzi despre demisia lui Valeriu Zubco, în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Legislativului. Informaţia a fost confirmată, ulterior, de Procuratura Generală.
În timpul vânătorii de mistreţi din Pădurea Domnească, la care au participat mai mulţi demnitari, a fost împuşcat din împrudenţă omul de afaceri Sorin Paciu.
Procurorul general, care a participat la aceeşi vânătoare, a fost acuzat de Sergiu Mocanu că l-ar fi omorât pe Sorin Paciu. Valeriu Zubco a negat categoric acuzaţiile.
Mai târziu, procuratura raionului Făleşti a anunţat că suspect în cazul omorului lui Sorin Paciu este fostul judecător al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu. Acesta a declarat că sunt anumite elemente comune între persoana sa şi producerea omorului lui Sorin Paciu.