EXCLUSIV! Autoritățile române: Simion nu a cerut îngrijiri medicale la intrarea în România (DOC)
În timpul efectuării formalităţilor de intrare pe teritoriul României, George Simion nu a depus nicio plângere şi nici nu a solicitat îngrijiri medicale de specialitate. Este răspunsul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi la solicitarea jurnalistului PUBLIKA TV, Octavian Bratosin, privind expulzarea activistului român.
În răspunsul oferit, Poliţia de frontieră română precizează că formalităţile de predare şi intrare în ţară a lui Simion au fost efectuate conform legislaţiei în vigoare.
PUBLIKA.MD aminteşte că președintele Platformei unioniste Acțiunea 2012, George Simion, a fost expulzat din Moldova.
În urma unei decizii a Biroului Migrație și Azil, activistul a fost declarat persoană indezirabilă pe o perioadă de cinci ani pe teritoriul țării noastre.
Potrivit Poliției de Frontieră, Simion a fost predat autorităților române noaptea trecută. Anterior, acesta a mai primit de câteva ori interdicții similare.
La sfârșitul lunii august, lui Simion nu i s-a permis să traverseze hotarul din cauza comportamentului agresiv pe care l-a avut atunci când a dorit să treacă pe jos frontiera de stat cu mai mulți cetățeni români.
Iar la începutul anului 2015, George Simion a fost declarat persona non-grata. Şase luni mai târziu a fost expulzat și declarat indezirabil pe teritoriul țării pe o perioadă de cinci ani, însă în toamna aceluiași an, interdicţia a fost anulată de către Curtea de Apel Chişinău.
Actualitate
- Punctul de trecere a frontierei Palanca, edificat cu sprijinul Uniunii Europene, va fi dat în exploatare peste trei luni
- George Simion, expluzat iar din Moldova. A primit interdicţie de intrare în ţara noastră pentru o perioadă de 5 ani
- Precizările Poliţiei de Frontieră privind expulzarea unionistului George Simion