EXCLUSIV: Ce spune tânărul rănit de poliţişti la Căuşeni şi care este versiunea oficială a conflictului
Tânărul rănit de poliţişti într-un sat din raionul Căuşeni a fost internat la spitalul de urgenţă. La moment, starea lui este stabilă, însă bărbatul a avut de suferit o intervenţie chirurgicală la urmăr.
Victima susţine că nu a încălcat legea, iar politiştii nu s-au legitimat şi au aplicat forţa în timpul reţinerii.
"Eu mă deplasam regulamentar pe drum. O maşină a poliţiei m-a depăşit şi alături de mine a pornit girofarul. După ce au blocat maşina mea, ei au ieşit, m-au luat şi m-au dus. Pe drum m-au lovit de două ori şi m-au bruscat cu centura de siguranţă. Mai mergea o maşină a poliţiei din spate. La un moment s-au oprit, au ieşit afară să vorbească, după care au venit nişte prieteni de ai mei, care au încercat să vorbească cu poliţia. Eu stăteam în maşină şi urmăream, ziceau prietenilor mei, la trei metri distanţă. Dacă mergeau din spate şi mă somau cu sirena, mă opream, nu mă tem, nu beau nici nu fumez, nu mi-au explicat nimic, mergeam cu 60 la oră. I-am auzit raportând că eu aş fi luat pistolul şi m-am împuşcat singur", a zis tânărul rănit, Eugen Bogor.
Şeful adjunct al Inspectoratului Naţional de Patrulare, Grigore Guzun, a declarat pentru Publika TV că poliţia a acţionat conform regulamentelor.
"La ora 22:15, în apropierea satului Constantinovca, un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare a somat un automobil să oprească, din cauza unui comportament neadecvat în trafic. Unitatea de transport se deplasa dintr-o parte în alta, neuniform. Şoferul nu a reacţionat la somare, iar maşina poliţiei a depăşit şi a blocat unitatea de transport. Poliţiştii s-au legitimat şi au acţionat conform normelor", a menţionat Grigore Guzun.
"Văzând că se apropie un grup de cetăţeni şi pentru a nu escalada conflictul, echipajul împreună cu şoferul vizat au ieşit din satul Constantinovca înspre spre Căinari. Pe traseu, un automobil de model Audi a blocat circulaţia. Patru cetăţeni au încercat să scape şoferul, lovind maşina poliţiei cu picioarele şi mâinile. Ei au lovit şi un poliţist care se află la spital. În timpul altercaţiei s-a produs o împuşcătură involuntară, după ce unul din ei ar fi încercat să îl deposedeze pe inspector de armă. Rănitul a primit ajutorul necesar. Vinovaţii riscă de la 3 la 7 ani de închisoare", a mai adăugat el.
Publika.md aminteşte că un tânăr de 20 de ani a fost grav rănit de poliție. Inspectorii de patrulare au oprit un automobil, pentru a verifica dacă șoferul este în stare de ebrietate. A urmat o altercație, iar polițiștii au tras câteva focuri din arma din dotare.
- S-a pornit cu tata la cumpărături, dar a ajuns la poliţie. Un copil de patru ani s-a rătăcit în piaţa din sectorul Ciocana
- Poliţia reacţionează la relatarea Publika despre conflictul dintre poliţişti şi sătenii din Nucăreni
- Focuri de armă la Căuşeni! Un şofer a fost grav rănit de inspectorii de patrulare