EXCLUSIV! Două zile de TĂCERE după percheziții într-un dosar de corupție în care este vizată întreaga conducere a ASD
(UPDATE) După două zile de tăcere, PA venit cu detalii.
Corupția tăinuită. Nici după două zile de la perchezițiile în biroul de serviciu al șefului Administrației de Stat al Drumurilor, Sergiu Bejan, în automobilul său, dar și la domiciliu, Procuratura Anticorupție nu oferă detalii despre acest caz. În timp ce serviciul de presă al ASD nu comentează această informație și precizează că "instituțiile abilitate vor prezenta detalii", iar vicedirectorul ASD, Serghei Galușca, se interesează de "licența de emisie", serviciul de presă al Procuraturii Anticorupție nu reacționează la solicitarea de informație, expediată pe adresa de email.
Potrivit surselor PUBLIKA, marți, 12 decembrie, procurorii anticorupție au efectuat mai multe percheziții la întreaga conducere a ASD, precum și la mai mulți ingineri ai acestei instituții. De procurori au fost vizitați și proiectantul lucrărilor de construcție a drumului Leova-Bumbăta, dar și reprezentanții companiei, care au efectuat lucrările.
Amintim că drumul cu o lungime de circa 3,6 km, a fost construit integral de la zero pentru a face cale de acces spre podul plutitor care asigură tranzitul în România prin punctul de trecere Bumbăta. Costul lucrărilor se ridică la circa 250 de milioane de lei, iar banii au fost alocați din Fondul Rutier. Pe parcursul efectuării lucrărilor, acest tronson a fost vizitat și de către Andrei Spînu, Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care vorbea despre importanța acestui proiect.
Citeşte şi: PERCHEZIŢII într-un dosar penal legat de construcția drumului Leova - Bumbata