Exclusiv! Forul naţional de judo a permis celor trei judocani să reprezinte Emiratele Arabe Unite
Anunţ şocant pentru sportul moldovenesc. Federaţia Naţională de judo a permis lui Sergiu Toma, Victor Scvorţov şi Ivan Remarenco să evolueze pentru altă ţară. Declaraţia îi aparţine preşedinteului Federaţiei Internaţionale, Marius Vizer.
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, a declarat, în exclusivitate pentru Publika TV, că forul din Moldova a permis sportivilor Sergiu Toma, Victor Scvorţov şi Ivan Remarenco să reprezinte Emiratele Arabe Unite.
"Federaţia moldovenească le-a dat acordul din câte ştiu eu. S-a luat o decizie la nivel internaţional pe baza federaţiei moldoveneşti, care le-a dat acordul. Fără acordul forului nu se putea face transferul. În Judo există transparenţă şi atâta timp cât eu sunt preşedinte se respectă orice regulă", a spus preşedintele FIJ, Marius Vizer.
De cealaltă parte, preşedintele Federaţiei Naţionale de judo, Veaceslav Manolachi, susţine că sportivii au avut dreptul să plece şi fără acordul forului.
"Conform regulamentului Federaţiei Internaţionale şi Europene de judo, dacă un sportiv nu a evoluat pentru ţara sa în acest ciclu olimpic, el poate să plece unde doreşte. Nu e nevoie să trecă un an sau trei", a spus preşedintele FM de judo, Veaceslav Manolachi.
Conform punctului 13.3.1 din regulamentul Federaţiei Internaţionale de Judo, un sportiv poate evolua pentru altă ţară doar cu acordul federaţiei de profil. Dacă forul nu permite acest lucru, atunci judocanul poate reprezenta altă ţară doar peste trei ani de la ultimul eveniment la care a participat sub egida Federaţiei Internaţionale de Judo sau la Jocurile Olimpice.
- Ţîcu dă ultimatum judocanilor care au plecat peste hotare: Dacă nu se întorc în Moldova, procuratura se va ocupa de ei
- Trei judocani moldoveni au reprezentat Emiratele Arabe Unite la Campionatul Asiei 2013
- Şapte judocani vor reprezenta Moldova la Campionatul European din acest an
- Toma, Remarenco şi Scvorţov au reprezentat Emiratele Arabe Unite la Campionatul Asiei