EXCLUSIV: Interviu cu locotenent-colonelul Olga Scripovscaia
O disciplină de fier şi o dragoste faţă de Moldova cum rar ţi-e dat să întâlneşti. Sunt doar două dintre atu-urile unui ofiţer al Armatei Naţionale, prin mâna căruia au trecut sute de recruţi şi care şi-a reprezentat ţara cu succes în misiuni internaţionale de pacificare. Un om care prin muncă asiduă a reuşit să câştige respectul celor din jur, să dărâme prejudecăţi şi să îşi croiască o carieră la care alţii nici nu îndrăznesc să viseze.
Locotenent-colonel Olga Scripovscaia. Comandant al detaşamentului de recrutare Bălţi. Membru al forţelor de pacificare ONU. O femeie frumoasă cu o voinţă de fier, care străluceşte numai în uniformă de militară.
Absolventă a facultăţii de filologie, Olga a decis acum 17 ani, că locul ei este în armată.
Munca a dat rezultate. În doar câţiva ani a devenit ofiţer. În 2008 a plecat în Liberia, într-o misiune de pacificare ONU. Alături de camarazii din alte ţări a încercat să îi înveţe pe civili să renunţe la conflict şi să ducă o viaţă paşnică. A fost cea mai frumoasă, dar şi cea mai complicată perioadă din viaţa ei.
Despre misiunea Olgăi în Liberia, fiica ei vorbeşte cu multă mândrie. Doar a salvat viaţa unui copil.
Olga este foarte ataşată de fiica ei, de la care are aşteptări foarte mari.
Olga a învăţat să se împartă între familie şi viaţa de soldat pe care speră să o încheie cu gradul de general şi, cine ştie, poate chiar mai mult.
Când nu este mamă, pe Olga o găseşti la antrenamente. Sau în faţa recruţilor chemaţi să îşi apere patria.