Executivul a decis alocarea a 1,85 milioane de lei pentru cumpărarea caselor sinistraţilor
Guvernul a alocat, în şedinţa de azi, un milion 850 de mii de lei, din care vor fi cumpărate 10 case pentru familiile unor sinistraţi ce au renunţat la locuinţele constrite de stat. Astfel, fiecărei familii îi revine câte 185 de mii de lei pentru o casă.
Potrivit viceministrului de Stat, Anatolie Onceanu, 72 de familii au cerut până astăzi să le fie cumpărate case în locul celor distruse de ape. Guvernul a examinat peste 100 de oferte, din care a ales doar şapte case în satele din raionul Hânceşti şi alte trei în satele din raioanele Străşeni, Soroca şi Donduşeni.
Tot astăzi, Guvern a anunţat că va aloca 620 de mii de lei pentru lucrările de reparaţie şi procurarea mobilierului necesar căminului Colegiului de construcţie din Hânceşti, unde, pînă la finalizarea construcţiei caselor de locuit, rămîn cazaţi sinistraţii.