Exemplu bun de urmat: Au şapte copii şi mai vor
Au şapte copii şi spun că îşi mai doresc urmaşi. Familia lui Vasile şi a Elenei Onţa este cea mai numeroasă din localitatea Stăuceni, municipiul Chişinău. Deşi le este greu să crească şapte copii, aceştia nu regretă că le-au dat viaţă. "Familiile tinere ar trebui să urmeze exemplul nostru", afirmă capul familiei.
Familia Onţa educă şapte copii: patru băieţi şi trei fete. Cea mai mare fată are 21 de ani şi este deja studentă, iar cea mai mică are şapte luni. Mama copiilor spune că a crescut şi ea într-o familie numeroasă. La început, a lucrat ca educatoare. Apoi, dragostea pentru copii a determinat-o să-şi facă o mică grădiniţa chiar la ea acasă.
"Pentru mine nu se simte că-s şapte. Ori că-i unul, ori că-s doi, eu pot să mai alătur câţiva. Silueta vine pe urmă. M-am deformat, dar cu timpul, sportul, alimentarea şi îţi revii foarte repede", relatează Elena Onţa.
Copiii mai mari spun că au căpătat experienţă, îngrijind de fraţii mai mici.
"Am avut grijă când a fost nevoie, i-am ajutat, i-am îndrumat, i-am învăţat", a povestit Daniela Onţa, fiica cea mai mare.
Stăpânul casei îşi mai doreşte copii. Pentru cuplurile tinere, care încă nu s-au determinat să nască unul, acesta are un singur sfat: "Ar fi bine tot la timpul lor să facă, să nu lase la bătrâneţe, pentru că în ziua de azi aşa este, lăsatul e cam rău. Trebuie să sădeşti şi un pom, şi o casă să dovedeşti şi să le pui la cale pe toate la timp.