Exemplu de CURAJ! O bunică și-a riscat viața pentru a salva peste 50 de copii din atacul de la Manchester
În atacul în care 22 de persoane au murit și 59 au fost rănite, o bunică și-a riscat viața pentru a salva peste 50 de copii, pierduți de părinți în timpul tragediei.
În ciuda actului de curaj de care a dat dovadă, Paula Robinson spune că nu se consideră o eroină, scrie digi24.ro.
Femeia în vârstă de 48 de ani se afla la Stația Victoria când a auzit și a văzut explozia. Martoră la tragedie, Paula Robinson a decis să-i ajute pe micuții care strigau disperați după ajutor.
Astfel, a scos peste 50 de copii din interiorul arenei și i-a dus în apropierea unui hotel, unde a încercat să-i liniștească și a anunțat pe rețele de socializare locul unde pot fi găsiți.
"Am făcut ce oricine altcineva în locul meu ar fi făcut. M-am gândit la copiii mei și m-am gândit la ce mi-aș fi dorit pentru ei: cineva să aibă grijă de ei, dacă eu nu aș fi fost acolo să fac asta. Toată lumea are Facebook și m-am gândit să fac public numărul meu de telefon pentru a ajuta. Am copii și nepoți. Mi se face rău când mă gândesc la micuții pierduți,” a povestit Paula Robinson pentru Rolling Stone.
O puternică explozie s-a produs luni seara în timpul unui concert care avea loc la Manchester. Deflagrația s-a soldat cu 22 morți și 59 răniți.
Doi oficiali americani au declarat, pentru Reuters, că un terorist sinucigaș s-ar afla în spatele exploziei. Informația a fost confirmată de autoritățile britanice. Între timp, au fost arestați trei suspecți în legătură cu acest atac.
Este cel mai grav atentat pe teritoriul britanic de la atacurile din 7 iulie 2005 de la Londra, când 52 de oameni și-au pierdut viața și aproape 700 au fost răniți.