Exerciţii militare în Coreea. Aviația americană a simulat bombardamente deasupra peninsulei coreene
Bombardiere B-1B şi avioane de vânătoare F-35 americane au efectuat luni exerciţii şi simulări de bombardare deasupra Peninsulei Coreea, a anunţat Ministerul sud-corean al Apărării, relatează AFP, scrie Digi24.ro.
Bombardierele au decolat de pe insula americană Guam, din Pacific, iar avioanele de vânătoare au venit din Japonia.
La manevre au luat parte şi şase avioane de vânătoare sud-coreene, a precizat un oficial de la Seul.
La începutul lunii, forţele terestre şi aeriene sud-coreene au desfăşurat exerciţii combinate de tragere, ca răspuns la cel de-al şaselea test nuclear făcut de Coreea de Nord.
Exerciţiul a inclus rachete balistice sol - sol şi avioanele de luptă F-15K. Acestea au simulat lovirea unor ţinte situate pe coasta estică a Coreei de Sud.
Astfel, au simulat un atac asupra unei ţinte situate la o distanţă similară celei la care se află poligonul nord-coreean de teste nucleare de la Punggye-ri.
Regimul nord-coreean a anunţat că a testat cu succes o nouă bombă cu hidrogen, proiectată tocmai pentru a fi ataşată de noile rachete balistice intercontinentale testate în ultimele luni de către Phenian.