Exit-poll în Bulgaria: Partidul fostului premier Boiko Borisov a câştigat scrutinul
Partidul Conservator GERB, al fostului premier Boiko Borisov, câştigă alegerile parlamentare din Bulgaria. Rezultatul este însă insuficient pentru a deţine majoritatea în Parlament, iar analiştii spun că formaţiunea ar putea rămâne în opoziţie.
Potrivit datelor preliminare oficiale, formaţiunea fostului premier bulgar a obţinut aproape 31 la sută din sufragii, după ce au fost numărate 96 la sută din buletinele de vot. Datele Comisiei Electorale Centrale din Bulgaria arată că socialiştii din opoziţie se află pe locul doi, cu 27 la sută din voturi. Ei sunt urmaţi de Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi, care a acumulat 10,59 la sută din sufragii şi Partidul naţionalist Ataka, cu 7,38 procente.
Formaţiunile care vor accede în parlament urmează să creeze o majoritate legislativă. Partidul minorităţii turce şi socialiştii au anunţat deja că nu îşi doresc o alianţă cu Partidul Conservator GERB.
"Singurul Guvern posibil este unul raţional şi responsabil pentru salvarea naţională, cu un program transparent care ar putea salva ţara de agonia şi lipsa de perspectivă lăsate în urmă de către Boiko Borisov şi Ţvetanov", a declarat liderul Partidului Socialist Bulgar, Sergei Stanishev.
Duminică, după închiderea secţiilor de votare şi anunţarea rezultatelor exit-pollului, la Sofia au avut loc proteste violente. Aproape 100 de oameni s-au ciocnit cu poliţia în centrul oraşului, în apropierea Palatului Naţional al Culturii.
Protestatarii au aruncat cu pietre şi torţe în direcţia forţelor de ordine. Ei purtau pancarte cu sloganuri prin care îşi exprimau nemulţumirea faţă de partidul GERB. Boiko Borisov a demisionat din funcţia de premier, în februarie, în urma protestelor populaţiei faţă de nivelul scăzut de trai.