Experiment marca Prima Oră: Cum ne protejăm identitatea și pozele care apar pe internet (VIDEO)
În fiecare zi, sunt încărcate câte 300 de milioane de fotografii pe facebook. Se estimează că anual, pe internet sunt postate peste 1 trilion de poze. În acest context, s-ar părea că e imposibil să controlăm lucrurile care apar despre noi pe online.
Aflați în continuare cum puteți să vă protejați.
Într-o societate în care orice telefon mobil se poate transforma în cameră foto, e important să ştim cum ne putem proteja pozele postate pe rețelele de socializare. Există legi adoptate la nivel mondial, care vin să ne asigure un lucru simplu: să putem deține controlul asupra propriei noastre imagini. Chiar dacă există, se pare că oamenii nu sunt familiarizați cu ele.
Cea mai simplă regulă după care vă puteți ghida spune că este interzis să faceți fotografii, să filmați un om și să distribuiți aceste imagini fără acordul lui. Totuși, există și excepții.
Dacă, însă vrem să fotografiem sau să filmăm persoane publice, de exemplu, oameni ai legii sau demnitari, avem tot dreptul să o facem.
Dacă v-ați pomenit în fotografii sau videouri pe internet sau orice alt spațiu public fără să vă fi dat acordul prealabil, sunteți protejat de lege doar în cazul în care aceste imagini nu scot la iveală o informație de interes public.
Curtea Europeană a făcut un scurt test, format din 3 întrebări, la care să răspundeți înainte de a fotografia sau filma pe cineva, scrie prime.md.
Fotografia este o oglindă înzestrată cu memorie, deci nu uitați, ești protejat, dacă ești informat.
- Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg riscă să petreacă o noapte în turnul Big Ben. Care este motivul
- Cambridge Analytica se închide, după scandalul furtului de date de la Facebook
- Facebook a concediat un angajat care se lăuda pe Tinder că are acces la datele private ale utilizatorilor
- Cele mai haioase momente ale reporterilor de la PRIMA ORĂ. Ce gafe au făcut în săptămâna muncii (VIDEO)
- Facebook ia în calcul o versiune contra cost, dar fără reclame