Experţi: Calitatea actului de justiţie pe cauzele din 7 aprilie 2009 lasă de dorit
Calitatea actului de justiţie în cazul dosarelor legate de evenimentele din 7 aprilie 2009 nu corespunde nici pe departe cerinţelor legale. La această concluzie au ajuns experţii de la Institutul pentru Drepturile Omului, care au prezentat, azi, un raport ce vizează înfăptuirea corectă a justiţiei.
Experţii spun că, în procesul de anchetare a evenimentelor din 7 aprilie 2009, s-au înregistrat mai multe abateri. Ei au amintit, spre exemplu, de faptul că şedinţele de judecată au loc în birourile magistraţilor şi despre tergiversarea la nesfârşit a acestora, din care cauză, multe persoane care au fost torturate renunţă la continuarea procesului.
Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, au declarat că ştiu despre aceste abateri. Ei cred că multe încălcări sunt comise, pentru că statul nu finanţează suficient justiţia.
Până în prezent, doar doi poliţişti au fost condamnaţi pentru tortura din comisariate, după evenimentele din 7 aprilie 2009.
Social