Experţi: "Maia Sandu refuză mâna care i se întinde. Reacţia ei la anunţul lui Marian Lupu e stranie"
Maia Sandu refuză mâna care i se întinde, după ce preşedintele PDM, Marian Lupu, a anunţat că se retrage din cursa electorală în favoarea unui candidat proeuropean. De această părere sunt invitaţii emisiunii Fabrika de aseară. Potrivit analiştilor, candidatul comun al dreptei a avut o reacţie stranie, care mai degrabă o defavorizează. Iar dacă aceasta nu va da dovadă de maturitate politică în continuare, ar putea compromite vectorul european al ţării noastre.
"Chiar beneficiarii acestui gest al lui Marian Lupu nu ştiu să fructifice această situaţie. Din punctul meu de vedere, este şi o anumită dependenţă, e o dependenţă a Maiei Sandu de Andrei Năstase. În momentul când ei au bătut palma, Maia Sandu urma să respecte nişte reguli de joc impuse de Andrei Năstase şi acuma Maia Sandu trebuie doar să facă un calcul serios să vadă dacă câştigă sau nu, în cazul în care continuă să respecte aceste reguli de joc impuse de Andrei Năstase", a declarat editorialistul Petru Bogatu.
"A reacţionat fiind ghidată de aceste legi ale propriului discurs, al discursului lui Năstase. Dacă ea va continua să stăruie în această eroare, atunci nu are şanse în faţa lui Dodon. PD a folosit un procedeu interesant, a invitat adversarul său de moarte la o îmbrăţişare prietenească. Eu cred că Maia Sandu are şanse să câştige cu o singură condiţie, ca ea să accepte această îmbrăţişare şi să strângă această mână întinsă, dacă n-o s-o facă, atunci, în primul rând pierde ea", a spus analistul politic Corneliu Ciurea.
"Maia Sandu trebuie să demonstreze o înţelepciune şi să găsească această mişcare în care ajută cauza europeană în Republica Moldova. Ea acum este într-o situaţie în care trebuie să folosească toate aceste resurse puse la îndemână pentru a face o mişcare de câştig pentru o cauză europeană. Asta este miza acuma, Maia Sandu acuma întradevăr să demonstreze capacităţile de leadership în sensul bun al cuvântului", a precizat directorul CREDO, Sergiu Ostaf.
Invitaţii din studio s-au referit şi la o posibilă retragere din cursă a candidatului Dumitru Ciubaşenco. Potrivit lor, Renato Usatîi, însă, îl menţine pe candidatul său în cursă din cauza presiunilor care se pun asupra sa.
"El n-a fost încă retras, voci de prin piaţă vin şi spun că defapt asupra lui Usatîi s-ar face o presiune să îl menţină pe Ciubaşenco. Presiunea poate, aceleaşi voci conspiratiste vin şi spun că presiunea ar veni de pe vectorul vestic prin intermediul dosarului legat de Gorbunţov. Usatîi ar fi preset să îl susţină pe Ciuabaşenco, Ciuabaşenco să mai rupă şi el din voturile lui Dodon, să-l şubrezească pe Dodon. Menţinerea lui Ciubaşenco nu ar avea decât o singură logică, ruperea din voturile lui Dodon. Şi atunci, ce să constaţi, că Usatîi rupe din Dodon şi Maia din ea însăşi", a subliniat Cristian Tabără, analist media.
Citeşte şi: Marian Lupu se retrage în favoarea candidatului proeuropean