Experţi: Proiectul de modificare a Constituţiei trebuie să prevadă diminuarea atribuţiilor şefului statului
Mai mulţi analişti politici văd acest referendum ca pe o posibilă soluţie pentru alegerea preşedintelui şi pentru depăşirea crizei politice. Totuşi ei sugerează ca specialiştii care vor lucra la proiectul de modificare a Constituţiei să prevadă şi diminuarea atribuţiilor şefului statului.
Experţii consideră că, în sfârşit, cei din alianţă au dat dovadă că pot ajunge la un comprimis. "Aplicarea unei asemenea soluţii ar putea să dea un impuls nou activităţii AIE. Referendumul ar putea să ducă la soluţionarea crizei politice şi cred că e o soluţie bună", a spus Anatol Ţăranu.
Totodată, analiştii spun că experţii care vor pregăti proiectul de lege de modificare a Constituţiei, trebuie să taie din prerogativelor preşedintelui. "Mi se pare că referendumul care ar putea să fie, ar putea să soluţioneze această problemă. Întrebare pregătită de experţi ar trebui într-adevăr să reducă din atribuţiile preşedintelui care la moment sunt destul de mari", a precizat politologul Mihai Cernenco.
"Această încercare de modificare constituţională poate să fie soluţia de depăşire a impasului constituţional. Au fost puţine cazuri în care toată clasa politică de la noi a dat dovadă de compromis, acum se pare că ei au înţeles că este nevoie de acest compromis", a punctat Ion Tăbârţă.