Experţi: Referendumul constituţional ar putea EŞUA
Referendumul constituţional, care va fi organizat în luna aprilie, ar putea eşua. Şi asta din motiv că întrebarea ce urmează să fie supusă votului vine în contradicţie cu voinţa majorităţii populaţiei, care doreşete să aleagă preşedintele prin vot direct. Concluzia aparţine unor experţi, invitaţi la o Ediţie Specială, la Publika TV.
"Ideea referendumul constituţional a fost întâlnită negativ de o parte din partide, de opoziţie şi de societatea civilă. Afară de aceast, noi ştim opinia societăţii, opinia populaţiei, opinia electoratului. Îmi vine greu să spun care va fi rezultatul, dar cel mai probabil că va fi un eşec", a menţionat directorul CBS-AXA, Ion Jigău.
Experţii în drept Constituţional spun că referendumurile ar trebui să fie organizate doar în cazuri excepţionale.
"Să nu uităm ce s-a întâmplat în unele state vecine care au instituit practic dictaturi prin intermediul referendumului. Pentru că poporul poate fi manipulat. Statele federative în genere nu admit referendumuri naţionale. Referendumuri locale, pentru că populaţia nu este atât de competentă în a şti ceea ce li se propune în faţa lor", a explicat doctorul în drept constituţional Veaceslav Zaporojan.
Potrivit preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, cheltuielile pentru organizarea referendumului din aprilie ar putea ajunge la 65 de milioane de lei.