Experții lituanieni, în vizită de documentare la Serviciul Vamal al Republicii Moldova
Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie s-a întâlnit astăzi cu membrii delegației Departamentului Vamal al Lituaniei, aflați într-o vizită de documentare în Republica Moldova.
Vizita se înscrie în cadrul programului de deplasări de studiu, prevăzut de proiectul "Consolidarea capacităților instituționale ale autorităților vamale ale Republicii Moldova", care este finanțat din fondurile Programului de Cooperare pentru Dezvoltare și Promovare a Democrației al Ministerului Afacerilor Externe al Lituaniei.
Vizita specialiștilor lituanieni este preconizată pentru perioada 19-21 septembrie, interval în care aceștia vor participa la o serie de ședințe de lucru privind modalitățile de organizare a controlului vamal și stabilirii valorii în vamă, dar și se vor deplasa la postul vamal PIL Giurgiulești (rutier, feroviar, naval), unde vor studia particularitățile de perfectare vamală utilizate de către autoritatea vamală a Republicii Moldova.
În intervenția sa, Directorul General al Vămii, Vitalie Vrabie le-a mulțumit reprezentanților delegației lituaniene pentru interesul manifestat față de instrumentele de administrare vamală implementate de către vama moldovenească, precizând, totodată că, instituția a demarat deja demersurile de rigoare în vederea preluării mecanismelor de perfectare vamală aplicate de către Lituania.
Amintim că, în cadrul aceluiași proiect, în perioada 12 - 15 septembrie a.c., o delegație a Serviciului Vamal, condusă de către Directorul General Vitalie Vrabie, a efectuat o vizită de studiu în Lituania pentru a se familiariza cu practicile de administrare vamală aplicate de către omologii lituanieni.
Agenda de lucru a inclus o întrevedere a Directorului General al Serviciului Vamal Vitalie Vrabie cu Arūnas Adomėnas, Director General al Departamentului Vamal al Lituaniei, la care a participat și Ambasadorul Republicii Moldova în Lituania, E.S. Valeriu Frija, precum și vizitarea a trei posturi vamale.